Un popas de viata lunga!

Staţiunea Băile Olăneşti, perlă a staţiunilor vâlcene este situată în N–E Olteniei, jud.Vâlcea în depresiunea Getică de la poalele Carpaţilor Meridionali la o distanţă de 18 km. de Rm. Vâlcea la o altitudine de 450 m într-o zonă colinară cu păduri de foioase, având un climat sedativ de cruţare şi bogate resurse hidrominerale. Zestrea staţiunii Băile Olăneşti constă în îmbinarea în mod armonios a mai multor factori naturali de cură, şi anume: factorul climatic, relieful variat şi peisagistica şi factorul hidromineral.

 Bioclimatul sedativ – indiferent ( de cruţare ) este benefic, atât pentru vârstnici, cât şi pentru cei cu tare organice (bolnavi).Factorul hidromineral constă în cele peste 35 surse hidrominerale (30 izvoare şi 5 sonde), acestea dând posibilitatea tratării la Olăneşti a unei palete  largi de afecţiuni. Caracteristicile fizico – chimice a surselor hidrominerale din staţiune o dă prezenţa hidrogenului sulfurat, atribuind acestor izvoare calitatea de ape sulfuroase mixte cu o mineralizare foarte variată: oligominerale, hipotone, izotone, hipertone, mezotermale.

În staţiunea Băile Olăneşti s-au tratat cu rezultate deosebite atât pacienţi din România, cât şi turişti din toate colţurile lumii.

SC OLANESTI RIVIERA SA ofera servicii de cazare in Hotel Olanesti*** si Hotel Florilor*** (situat la 100 m de Hotel Olanesti).

Hotel Olanesti dispune de 408 locuri  de cazare repartizate astfel:
- 4 camere cu pat matrimonial (8 locuri);
- 198 camere cu doua locuri (396 locuri);
- 2 apartamente (4 locuri).

Camerele sunt modernizate, fiind dotate cu grup sanitar propriu, televizor, cablu TV, telefon, frigider, aer conditionat (20%). Hotelul Olanesti dispune de 3 Sali restaurant cu o capacitate totala de 600 locuri (o sala pentru meniuri dietetice – 5 diete, o sala pentru servirea mesei a la carte, o sala rustica); o sala de conferinte (150 locuri);  sala de coffee break,, 4 cabinete medicale (pt consultatii de specialitate si injectii cu apa minerala);

-          baza de tratament cu multiple proceduri (curenti diadinamici, curenti interferentiali, magnetodiaflux, solux, ultrasunete, ultraviolete, ultrascurte, aerosoli, masaj, parafina, bai galvanice, dus subacval, laser, kinetoterapie, hidrokinetoterapie, sauna, cabinete de masaj), dusuri cu apa calda nonstop, camera de garda, laborator analize medicale, piscine acoperita, sauna, parcare auto.

Hotel Florilor*** dispune de 49 camere, 88 locuri de cazare, din care 10 camere in regim single, 38 camere duble si un apartament. Camerele sunt modernizate si dotate cu grup sanitar propriu, televizor  cu cablu, frigider. Hotelul dispune si de o sala de servire mic dejun. Tratamentul si masa se asigura in incinta Hotelului Olanesti.

Vă recomandăm :

-  cura balneară de 18 zile, repetată 2 – 3 ani la rând, precum si curele profilactice;
-  respectarea strictă a prescripţiilor medicului balneolog al staţiunii;
-  regim alimentar indicat (se servesc şi meniuri dietetice);
-  plimbări cât mai multe.

Posted in Fără categorie | Comentarii oprite